Unic în România. Cum poate distruge acest aparat celulele canceroase

Unic în România. Cum poate distruge acest aparat celulele canceroase
Publicat: 31/01/2017, 17:17

Mărioara Șimon, medic pneumolog și bronholog în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, a declarat, joi, presei, că recuperarea pacienților este mult mai rapidă, metoda fiind una în care se înregistrează mai puține complicații pentru aceștia. „Criochirurgia endoscopică este pentru prima dată la noi în țară și ne permite să facem intervenții avansate de bronhoscopie intervențională. Aparatul achiziționat permite criobiopsie, adică diagnostic în tumorile pulmore, crioadeziune, adică extracția corpilor străini, și criorecanalizare pentru terapia endoscopică a tumorilor maligne sau benigne, dacă ele sunt localizate pe căile respiratorii principale, mari. Metoda folosește frigul, temperaturi joase, de minus 20, minus 40 grade Celsius pentru a distruge țesutul tumoral. În principiu, se îngheață celulele care explodează și se produce necroza lor. Sunt metode minim invazive, bineînțeles cu mai puține complicații pentru pacienți. Recuperarea este mult mai rapidă. Și se adresează în primul rând pacienților care nu au contraindicație pentru procedurile chirurgicale”, a spus Șimon.

Potrivit medicului, avantajele acestei metode sunt creșterea randamentului de diagnostic de la 70-80% în bronhoscopia convențională, până la 90% cu criobiopsie, fragmentele fiind mai mari, de calitate superioară, fără artefacte de zdrobire, fără a lăsa cicatrici și nu sunt dureroase pentru pacienți.

Pe lângă diagnosticul tumorilor, aparatul permite și recoltarea de țesut pulmonar prin biopsie pulmonară transbronșică.

Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj, Vasile Mureșan, a declarat la rândul său că noul aparat folosit în terapia cancerului pulmonar a fost achiziționat din fondurile Ministerului Sănătății și a costat aproape 40.000 de euro. „Este unic în România. Spitalul nostru este un centru de excelență putem spune, dacă nu cel mai performant din România”, a spus Mureșan.

Noul aparat este folosit împreună cu un videobronhoscop care mărește imaginea și indică leziunile suspecte care nu se pot vedea cu ochiul liber, înainte de apariția unei tumori.

În ultimii doi ani, secția de bronhologie a spitalului clujean a fost dotată cu aparatură medicală de aproape 250.000 de euro, fondurile provenind de la Consiliul Județean Cluj, Ministerul Sănătății sau resurse proprii.

SURSA FOTO: www.citynews.ro

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...